30.05.2018 Concurs de creație
Ediția VI. a concursului de creație s-a organizat în școala noastră, inspirate din poveștile renumitului povestitor Benedek Elek. Prin aceste activități dorim să încurajăm copiii să cunoască și să iubească literatura, să citească cât mai mult și să se familiarizeze cu numeroasele lucrări prețioase ale literaturii. Suntem foarte fericiți că au sosit foarte multe lucrări de artă la acest concurs din instituțiile școlare de la Paleu, Uileacu de Munte, Săldăbagiu de Munte, Biharia, Tămășeu, Tăuteu, Tărian, Sălard, Roșiori, Sâniob și din Derecske, Ungaria (școala frățească). Directoarea Oros Erika și președintele juriului Nagy Réka a felicitat toți copiii, pentru că au devenit mai bogați cunoscând astfel numeroase capodopere ale literaturii maghiare și au evidențiat că evaluatorii sunt mândri deoarece lucrările trimise au arătat cât de talentați sunt cu toții. Mulțumim profesorilor și părinților că au fost din nou parteneri, încurajându-i și ajutându-i pe copiii lor. Suntem încântați că mulți au participat la festivitatea de premiere și vă așteptăm cu nerăbdare anul viitor la un concurs interactiv de povești.

