Cookie Consent by FreePrivacyPolicy.com

Scoala Gimnaziala Benedek Elek, Cetariu Nr.210, Com.Cetariu, 417165, Jud.Bihor, Tel/fax secretariat: +40259/451020, E-mail: scoalacetariu@elekbenedek.ro

23.11.2018 Săptămâna Educației Globale - Șușturogiu

gimn (1)Elevii claselor primare și gimnaziale de la școala din Șușturogiu au participat la activitatea "Copil ca tine sunt şi eu!" din cadrul proiectului cu tema "Lumea se schimbă. Noi?” Elevii claselor primare îndrumați de înv.Bodiu Laura au discutat în prima parte despre drepturile copilului, precizând câteva dintre acestea, apoi au făcut înconjurul lumii făcând cunoştinţă cu copii de naţionalitate diferită, învăţând că toţi copiii au acelaşi drepturi indiferent de etnie, religie, neam etc.

În clasele gimnaziale prof.Bohuş Nicu a făcut o scurtă prezentare a problemelor majore care afectează lumea. Temele despre care s-a discutat au fost cu privire la discriminare, protecţia mediului, risipă şi egoism. În a doua parte a activităţii toţi elevii, coordonaţi de prof. Bica Cornelia, au fost organizaţi în grupe, având de realizat un joc de rol şi o dezbatere pe o temă dintre cele patru prezentate de domnul profesor la începutul activităţii. În cadrul dezbaterii fiecare elev a venit cu soluţii care să ducă la rezolvarea acestor probleme majore.

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1 Cetariu

Grădiniţa cu Program Normal Nr.2 Şişterea

telverdecetariu

benedekfacebook